vineri, 13 august 2010

L-am revazut!

Azi in metroul l-am revazut. La fel de cufundat in lectura sa. Sunt curioasa daca stie ca ma uit la el. Nu e ca si cand l-as urmari, dar se suie intotdeauna la aceeasi ora, pe la aceeasi usa, in aceeasi statie, si, intamplator, si eu la fel. Oare se intoarce de la prietena lui, dimineata, dupa o noapte petrecuta in compania ei? Nu are cum; ii sta parul mult prea bine si hainele sunt evident calcate. Nu are cum sa fie dupa o noapte de “tavaleala”. Oare eu l-as tine pana dimineata cu mine in pat? Oare i-as calca dimineata camasa? As vrea sa aflu, dar nu sunt inca pregatita. Mi-ar placea sa isi ridice macar o data ochii din carte aia. Nu imi dau seama cum de stie cand trebuie sa coboare? Hah, ce zapacita sunt! Evident ca aude anuntul din metrou, cu “urmeaza statia...”.
Am ajuns azi cu jumatate de ora intarziere la librarie. Am coborat din metrou cu o statie inainte si m-am plimbat putin prin parc gandindu-ma la o o multime de lucruri. Nu mi-a placut deloc incotro duceau gandurile, asa ca am luat-o mai repede la pas, cand, aproape ca era sa ma calce o masina pe trecerea de pietoni. Era un taxi, evident. Intr-un exces de spiritualitate, probabil, soferul a scos capul pe geam si mi-a adresat un neandertalian: “Hai pisi, ca asta calca, nu f***”. “Ce taran!” mi-am zis, si l-am intrebat daca sotiei sale ii place sa fie calcata des, de straini, ca imi imaginez ca el, nu prea are cu ce sa o “calce”. Evident ca mi-a lasat un gust amar toata povestea asta pana cand am ajuns la librarie.
Ma asteptam sa fie probleme ca am intarziat, mai ales deoarece Chris este nou, si nu se poate descurca cu libraria de unul singur. Am fost insa, placut surprinsa sa il gasesc, vorbind foarte relaxat cu o doamna despre nu stiu ce carte legata de criptografie, pe care aceasta dorea sa o cumpere pentru nepotul ei. Ascultandu-l cu cat calm ii explica doamnei despre cartea respectiva, mi-am dat seama ca era prima data cand il vedeam zambind. Are zambetul la fel de placut ca si vocea. Trebuie sa recunosc ca am simtit cum rosesc, un pic, in momentul in care si-a intors privirea catre mine, si zambind, mi-a zis “Buna dimineata Ana! Te asteptam. Trebuie sa vorbim ceva.”. Am aflat mai tarziu ca era vorba despre expressor-ul din chicineta. Se stricase. Mi-a povestit foarte stingher si vinovat, cum a inceput sa scoata fum in momentul in care ii pregatea doamnei un mic expresso, si cum a reusit sa il scoata din priza inainte sa ia foc. I-am explicat, oarecum dezamagita de faptul ca despre asta vroia sa imi vorbeasca, ca aparatul oricum trebuia sa fie inlocuit de mult, pentru ca era mai batran decat amandoi la un loc. Mi-a zambit, si si-a cerut scuze din nou. Ma intreb oare de ce am fost dezamagita cand am aflat motivul real pentru care Chris trebuia sa vorbeasca cu mine? La ce ma asteptam eu oare?
Restul zilei de munca a fost fara alte evenimente. M-am intalnim cu Ioana dupa munca; evident ca m-a intrebat de “tipul din metrou”. Intotdeauna evit sa ii dau prea multe detalii despre ce gandesc eu cand il vad, dar ma ghiceste tot timpul totusi. Sunt absolut sigura, ca daca nu ar fi barmanita intr-un club de noapte, si ar avea un program normal de lucru, care sa ii permita sa fie si ea in metrou, dimineata, la ora la care merge si el, l-ar fi abordat dupa cel mult o saptamana. Mai mult ca sigur l-ar vrajii sa-l bage in patul ei, macar pentru cateva nopti. Eh, nici nu e greu pentru ea. Toata lumea stie cat de tantalai sunt barbatii cand vine vorba de asa un bust. Li se pune ceata pe creier.
Sunt curioasa daca isi calca totusi singur camasile. Nu mi se pare ca sunt calcate de o mana de barbat. O FI INSURAT?

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu