marți, 31 august 2010

Ghici cu cine m-am intalnit?!

            Hah. Ghici cine a intrat azi la mine in librarie? Iti dau un indiciu: Citeste tooot timpul. Nu ai ghicit? Iti mai dau un indiciu: Merge in fiecare zi cu metroul. Da. Chiar el. De data asta eu eram cea adanc ingropata in lectura mea. Nici nu l-am auzit intrand pe usa. L-am auzit de abia in momentul in care m-a intrerupt discret din lectura, cerandu-si scuze si punandu-mi o intrebare. Aproape sa cad, realmente, de pe scaun. Am inceput sa ma balbai ca o copila incercand sa il rog sa repete intrebarea. Pentru cateva minute, mintea mi-a fost complet inecata in ganduri, ce nu ma ajutau foarte mult in a il servi ca pe un client obisnuit. Ce cauta la mine in librarie? Acum cand de abia ma hotarasem sa trec peste micul meu “crush”. Sa fie un semn? Sa fie o sansa? Ce ii zic? Am tras aer in piept si, dupa ce mi-a repetat, “Mange moi,...Agnes Desarthe”, i-am raspuns ca da. Sincera sa fiu, in momentul acela nu imi aduceam aminte sub nici o forma daca aveam cartea in inventar, dar mi-am zis ca este singura varianta prin care il mai puteam tine in librarie pana imi puneam eu gandurile in ordine. Sunt curioasa daca m-a vazut ca m-am inrosit. Sunt sigura ca m-am inrosit. Imi ardea toata fata. M-am ascuns in micul nostru depozit pana mi-am revenit un pic. Din fericire am gasit cartea acolo. 
           Cand am iesit, l-am vazut vorbind cu Chris in fata rafturilor. Tinea in mana cartea, pe care o gasise, evident, expusa pe rafturi. Din fericire, Chris mi l-a pasat inapoi mie, deoarece intrase o alta clienta in librarie, care cauta nu stiu ce carte. In drum spre casa de marcat l-am intrebat daca ii place sa citeasca si daca face asta des. Au fost singurele intrebari care mi-au trecut prin minte. Mi-a raspuns ca nu, doar in metrou, pentru ca nu suporta tensiunea si privirile oamenilor din jur, si ca de obicei prefera sa isi imagineze ca este in locurile descrise in cartile pe care le citeste. Nu m-am putut abtine sa nu ii zic, ca nu toate privirile sunt tensionate si ca eu vad si lucruri placute in metrou. Trebuie doar sa le cauti. A fost amuzat de replica mea. Mi-a raspuns ca nu s-a gandit niciodata la lucrul asta si ca va incerca sa caute si el. Am fost atat de bulversata in momentul in care mi-a intins mana si s-a prezentat ca Robert incat nici nu i-am zis numele meu. A apucat sa mai zica decat ca poate ne mai vedem, moment in care a iesit pe usa. A trebuit sa o sun pe Ioana sa ii zic de eveniment. A ramas sa ne vedem in seara asta, sa ii povestesc toaaate detaliile. Abia astept.

marți, 24 august 2010

Ma asteptam. "Pasul 2"!

Ma asteptam. Am avut un weekend prelungit prea dragut. M-am leganat in hamac de dimineata pana seara si mi-am recitit toate cartile preferate. Evident ca trebuia sa se intample ceva, odata ce m-am intors.
Am primit azi o noua scrisoare. Plicul este exact la fel. Exact acelasi format ciudat, fara expeditor completat. Nu aveam de gand sa o deschid dar m-a convins Ioana, pe care am sunat-o imediat dupa ce am primit scrisoarea. Evident ca a bufnit in ras, dar dupa ce a vazut ca eu nu sunt prea amuzata, s-a mai calmat. A incercat sa imi explice ca nu am de ce sa ma panichez pentru ca nu am ce sa patesc; ca poate sunt niste scrisori pe care le primeste totusi mai multa lume; ca probabil m-am inscris in trecut la vreo tombola sau la un concurs, si ca imi vin plicuri gen spam.
De data asta plicul contine o hartie cu niste mici puncte imprimate. M-a terminat psihic chestia asta. Nu inteleg. Daca cineva are ceva sa imi zica, ar trebui sa imi zica in fata. Cine si de ce imi trimite scrisorile astea? Oare sunt singura care le primeste?
Ioana m-a intrebat daca vreau sa ne vedem, dar i-am zis ca am mult de lucru si ca mai bine o lasam pe maine. Nu am dispozitia necesara sa ies in oras, plus ca vreau sa aflu neaparat ce scrie in scrisoare. Ce gluma proasta ar fi sa scrie: “Foarte bine, urmeaza pasul trei.” L-am sunat si pe Andrei, dar mi-a zis ca n-are nici un fel de idee ce pot insemna punctuletele astea.
Prevad o noapte lunga!

joi, 19 august 2010

M-am prins!

Am gasit rezolvarea: “Foarte bine urmeaza pasul doi”. Asta mi-a iesit! Asta era rezolvarea minunatei scrisori. Cum am rezolvat-o? Pai, am gasit cuvintele: FOARTE, BINE, URMEAZA, PASUL si DOI, doar ca nu erau puse in ordinea asta. Ordinea cuvintelor rezulta din cifrele alea nenorocite, care mi-au mancat cativa ani din minunata mea varsta (FOARTE are 6 litere, BINE are 4 litere, URMEAZA are 7 litere, s.a.m.d).  Andrei m-a ajutat sa rezolv careul de litere. Odata ce mi-a explicat cum si ce trebuie sa caut, a fost destul de usor de rezolvat “enigma”. Initial, am crezut ca trebuie facute combinatii de litere in functie de cifrele date. M-am inselat. Gandesc prea complicat.
Totusi ce vrea sa insemne scrisoarea asta? Care “pasul doi”? Voi mai primi si o a doua, a treia sau a "n"-a scrisoare? Cati pasi vor mai fi? Si ce se va intampla la ultimul pas? Ce gluma... .
O principala intrebare am: Cine o fi trimis scrisoarea? Am sunat-o pe Ioana, care a zis ca nu are nici cea mai mica idee despre ce vorbesc, si sustine ca, poate, am un admirator printre “soriceii mei de bibioteca” (afirmatie insotita de un hohot de ras interminabil). Probabil se referea la clientii mei de la librarie. Eu sincer, ma indoiesc. Nu ar avea nici unul curajul, plus ca nici unul nu pare excesiv de interesat de persoana mea, in afara de politeturile obisnuite. Andrei, la fel, nu ar avea cum. Este mult prea lenes, si nu ar depune atata timp si energie pentru nimeni. Plus ca eu, Ioana si Andrei suntem ca fratii. 
Ma rog, am acordat prea multa atentie scrisorii respective. Sunt curioasa doar in ce consta “Pasul 2”.
By the way, multumesc mult fetelor ca v-ati chinuit impreuna cu mine la "minunata" mea "corespondenta". I.O.U. big time.
Si cam atat!

marți, 17 august 2010

"Pasul 1"?

Foarte ciudat! Am primit azi o scrisoare la librarie. Nu e prima data cand primim scrisori, si nici prima oara cand una dintre ele este pentru mine. Dar de data asta, am avut un sentiment straniu din momentul in care am vazut plicurile. Unul dintre ele era pentru mine, si, pe langa faptul ca ii lipsea numele expeditorului, avea si un format complet iesit din tipare. Nu imi dadea impresia ca este o factura sau o scrisoare din aceea dubioasa de la “Reader’s Digest” prin care poti castiga “vezi doamne” nu stiu cate sute de mii de roni. Ce gluma..! Ma rog...
Initial nu am vrut sa il deschid. Aveam un sentiment neplacut in ceea ce privea acel plic. L-am deschis totusi. Spre surprinderea mea, in plic se gasea o singura foaie pe care era printata o singura fraza “Pasul 1”, un careu cu multe litere, si sub careu, cifrele 6, 4, 7, 5, 3. Mi-a adus aminte de jocurile acelea din revistele de integrame de cand eram pustoaica. Nu mai tin minte cum se numeau. Niciodata nu m-am priceput la ele, dar Andrei parca le “devora” de fiecare data cand mergeam cu trenul la munte sau la mare. Sunt foarte curioasa cine considera scrisoarea asta o gluma atat de buna incat sa isi piarda timpul sa o si puna in practica. Cu siguranta imi era adresata mie iar adresa destinatarului era, clar, adresa librariei. Nu a ajuns intamplator in mainile mele.
O sa ii cer maine un sfat lui Andrei, in legatura cu modul de rezolvare al jocurilor de genul asta. Ma intreb daca merita efortul...Parca nu i-as da satisfactie persoanei care mi-a trimis scrisoarea. Dar parca ma si macina curiozitatea, sa vad daca am un admirator. Hehe!!Nu am vrut sa ii arat lui Chris scrisoarea. Probabil ca daca i-o aratam, credea ca cine stie cu ce dubiosi imi pierd timpul, dubiosi care au chef de glume “inteligente”. Plus de asta, nu este un lucru pe care trebuie sa il afle neaparat.
In rest nimic iesit din comun, nu ca mi-as dori si alte lucruri mai iesite din comun decat sa primesc scrisori dubioase de la straini.
Mama continua sa ma streseze in continuare: Cand ma marit?
Tipul din metrou e la fel de dragut ca intotdeauna, mai ales ca m-am uitat la mana lui, si nu are verigheta. Hehe, inca mai am sanse.
Neaparat trebuie sa vorbesc cu Andrei.



vineri, 13 august 2010

L-am revazut!

Azi in metroul l-am revazut. La fel de cufundat in lectura sa. Sunt curioasa daca stie ca ma uit la el. Nu e ca si cand l-as urmari, dar se suie intotdeauna la aceeasi ora, pe la aceeasi usa, in aceeasi statie, si, intamplator, si eu la fel. Oare se intoarce de la prietena lui, dimineata, dupa o noapte petrecuta in compania ei? Nu are cum; ii sta parul mult prea bine si hainele sunt evident calcate. Nu are cum sa fie dupa o noapte de “tavaleala”. Oare eu l-as tine pana dimineata cu mine in pat? Oare i-as calca dimineata camasa? As vrea sa aflu, dar nu sunt inca pregatita. Mi-ar placea sa isi ridice macar o data ochii din carte aia. Nu imi dau seama cum de stie cand trebuie sa coboare? Hah, ce zapacita sunt! Evident ca aude anuntul din metrou, cu “urmeaza statia...”.
Am ajuns azi cu jumatate de ora intarziere la librarie. Am coborat din metrou cu o statie inainte si m-am plimbat putin prin parc gandindu-ma la o o multime de lucruri. Nu mi-a placut deloc incotro duceau gandurile, asa ca am luat-o mai repede la pas, cand, aproape ca era sa ma calce o masina pe trecerea de pietoni. Era un taxi, evident. Intr-un exces de spiritualitate, probabil, soferul a scos capul pe geam si mi-a adresat un neandertalian: “Hai pisi, ca asta calca, nu f***”. “Ce taran!” mi-am zis, si l-am intrebat daca sotiei sale ii place sa fie calcata des, de straini, ca imi imaginez ca el, nu prea are cu ce sa o “calce”. Evident ca mi-a lasat un gust amar toata povestea asta pana cand am ajuns la librarie.
Ma asteptam sa fie probleme ca am intarziat, mai ales deoarece Chris este nou, si nu se poate descurca cu libraria de unul singur. Am fost insa, placut surprinsa sa il gasesc, vorbind foarte relaxat cu o doamna despre nu stiu ce carte legata de criptografie, pe care aceasta dorea sa o cumpere pentru nepotul ei. Ascultandu-l cu cat calm ii explica doamnei despre cartea respectiva, mi-am dat seama ca era prima data cand il vedeam zambind. Are zambetul la fel de placut ca si vocea. Trebuie sa recunosc ca am simtit cum rosesc, un pic, in momentul in care si-a intors privirea catre mine, si zambind, mi-a zis “Buna dimineata Ana! Te asteptam. Trebuie sa vorbim ceva.”. Am aflat mai tarziu ca era vorba despre expressor-ul din chicineta. Se stricase. Mi-a povestit foarte stingher si vinovat, cum a inceput sa scoata fum in momentul in care ii pregatea doamnei un mic expresso, si cum a reusit sa il scoata din priza inainte sa ia foc. I-am explicat, oarecum dezamagita de faptul ca despre asta vroia sa imi vorbeasca, ca aparatul oricum trebuia sa fie inlocuit de mult, pentru ca era mai batran decat amandoi la un loc. Mi-a zambit, si si-a cerut scuze din nou. Ma intreb oare de ce am fost dezamagita cand am aflat motivul real pentru care Chris trebuia sa vorbeasca cu mine? La ce ma asteptam eu oare?
Restul zilei de munca a fost fara alte evenimente. M-am intalnim cu Ioana dupa munca; evident ca m-a intrebat de “tipul din metrou”. Intotdeauna evit sa ii dau prea multe detalii despre ce gandesc eu cand il vad, dar ma ghiceste tot timpul totusi. Sunt absolut sigura, ca daca nu ar fi barmanita intr-un club de noapte, si ar avea un program normal de lucru, care sa ii permita sa fie si ea in metrou, dimineata, la ora la care merge si el, l-ar fi abordat dupa cel mult o saptamana. Mai mult ca sigur l-ar vrajii sa-l bage in patul ei, macar pentru cateva nopti. Eh, nici nu e greu pentru ea. Toata lumea stie cat de tantalai sunt barbatii cand vine vorba de asa un bust. Li se pune ceata pe creier.
Sunt curioasa daca isi calca totusi singur camasile. Nu mi se pare ca sunt calcate de o mana de barbat. O FI INSURAT?

joi, 12 august 2010

S-a intamplat!

Nu stiu cum, dar s-a intamplat. Nu mai conteaza, mi-am facut alt jurnal. Sper ca asta sa nu mi se mai stearga. L-am intrebat acum doua zile pe Andrei cum se poate intampla asa ceva dar s-a pierdut in atat de multe detalii incat m-a bufnit rasul. Sunt atat de comici barbatii cand incep sa vorbeasca de calculatoare, IP-uri, conturi, parole s.a.m.d. incat ai zice ca tin cont de o anumita aliniere a planetelor pentru a le intretine si repara. Sper ca nu s-a suparat pe mine. Nu cred, doar ne stim din clasa a 4-a. Stie doar cat ma pricep la calculatoare! Mai mult de power on si off, log in si out nu ma intereseaza. O sa-mi cer totusi scuze maine.
Aaa, s-a intamplat ceva nou de cand mi-am pierdut parola la jurnalul vechi. A venit un coleg nou la librarie. Cristian il cheama, dar mi-a zis ca prefera sa i se zica Chris. Probabil ca i se pare ca Chris suna mai “cool”, dar mie imi place mai mult Cristian. O sa-i fac totusi pe plac. Este foarte dragut. Are niste ochi verzi superbi si o voce foarte linistita. Ma calmeaza cand ii aud vocea. Nu stiu daca e un lucru bun sau rau, dar e foarte cuminte. Mi se pare ca imi evita privirea. Poate nu ma gaseste atragatoare sau poate este prea rusinor. E amuzant. Sta toata ziua cu nasul in carti. Le aranjeaza dupa niste criterii pe care numai el le stie, dar cu toate astea, cumparatorii gasesc mult mai repede cartile pe care le cauta. Hehe, poate o sa-l rog odata sa ma invete si pe mine secretul lui, mai in intimitate. Trezeste-te Ana, e inca student! Ah, nu l-am intrebat in ce an este, si la ce facultate! Curios, ma mir cum de nu mi-a trecut prin minte?
Ca veni vorba de lucruri care imi trec prin minte: ma intreb ce o fi facut azi “tipul din metrou” de nu l-am vazut. Poate l-a dus prietena cu masina? Imi fac sange rau singura. Nu l-am vazut niciodata cu vreo fata care sa para ca e prietena lui, in afara de ziua in care era cu blonda aia cu “cracii lungi” la terasa. Erau cam familiari unul cu celalt, dar precum zicea si Dani Klein, atata timp cat stateau fata in fata, nu prea am de ce sa ma panichez, probabil era doar o prietena de a lui. O data o sa imi adun suficient curaj, sa ma duc la el si sa ii vorbesc, dar pentru asta trebuie sa se uite si el la mine. Intr-o zi...poate... . Dani probabil ar fi avut suficient curaj cat sa il abordeze.
Iar a venit sefu’ azi cu alta. Si ghici ce? Iar mi-a tras zambetul ala “strengar”, satisfacut probabil de noul sau “accesoriu”. Nu inteleg cum poate sa le schimbe asa. Nu o sa se lege niciodata nimic de el, decat poate vreo boala venerica. Vai, numai prostii vorbesc cand sunt obosita. Off, ma suna mama! Probabil iar ma intreaba cand ma marit. Hehe, cand vreau EU!! Aoleo, trebuie sa o sun si pe Ioana. Pe maine!